Astazi ne bucuram de cabine de dus de cea mai buna calitate, insa nici nu banuim ca grecii antici au fost primii care au dezvoltat dusuri in toata regula, unde apa curgea deasupra capului oamenilor din tevi de cupru.

Oamenii care au trait cu mult inaintea noastra nu stateau murdari cu zilele sau cu saptamanile, cum ne-am putea imagina. Multe culturi antice si-au dezvoltat ritualuri sofisticate de imbaiere, care aveau in spate diverse motive: igienice, terapeutice, religioase sau chiar sociale.

Chiar daca atunci nu se cunostea importanta medicala a igienei, cum se cunoaste astazi, oamenii o intiuiau totusi si o asociau adesea cu spiritualitea, puterea sau frumusetea.

In preistorie, cu 2000-3000 de ani i.Hr., oamenii foloseau raurile si marile pe post de cada si cascadele pe post de dus. Dupa ce au inceput sa se formeze si sa se dezvolte societatile, in vremuri in care oamenii nu aveau acces la bai private, cele publice reprezentau principala forma de imbaiere. In anii 1500 i.Hr., egiptenii foloseau deja cosmetice si se spalau de cateva ori pe zi.

Totodata, isi smulgeau si isi taiau parul integral, preferand sa poarte peruci si sa-si deseneze sprancene. In anii 500-300 i.Hr, in Egipt si Mesopotamia, Dusurile erau destinate atunci doar oamenilor bogati, care aveau camere private unde servitorii turnau peste ei apa calda, din vase.

Dusul in adevaratul sens al cuvantului a aparut, insa, cum precizam mai sus, odata cu grecii, in aceeasi perioada. Acestia au construit pentru prima oara conducte pentru apa inauntru, dusurile fiind destinate initial atletilor care aveau nevoie de un loc unde sa faca baie dupa antrenament.

Romanii au extins sistemul de tevi si au creat apeducte ce alimentau conductele interioare si baile publice cu apa. Romanii stiau deja ca murdaria favorizeaza aparitia bolilor si pretuiau igiena si pentru asta. Apeductele si sistemul interior de tevi ale romanilor au fost distruse insa odata cu prabusirea Imperiului Roman, in 476 d.Hr. Asa au disparut multe dusuri, bai private si bai publice, incepand o perioada lipsei de igiena in Europa.  

Cu toate acestea, in jurul anilor 700, existau in continuare bai publice in lumea vestica si erau folosite la fel ca inainte, ca centre de relaxare si socializate. Oamenii mancau uneori si de cina in aceste incaperi, in timp ce le cantau muzicienii. Unele bai publice devenisera si bordeluri, fiind dezaprobate de Biserica Catolica.

In secolul 14, ciuma bubonica a schimbat mult acest ritual – oamenii nu cunosteau la acea vreme cum funcionau microbii si credeau la acea vreme ca porii deschisi ai pielii atrageau boli, asa ca preferau murdaria pe piele, ca forma de tratament. Baile publice au inceput sa fie evitate, Biserica jucand la randul ei un rol in acest sens.

Ideea ca igiena are beneficii medicale, putand preveni multe boli, s-a raspandit abia in secolele 18 si 19. In 1767, William Feetham a inventat dusul mecanic modern  - o pompa impingea apa intr-un vas atarnat deasupra capului unei persoane, care tragea de un lant pentru a o elibera.

Baile publice au inceput sa se redeschida in anii 1800, iar mai tarziu au inceput sa se raspandeasca si baile private, din locuintele oamenilor. La inceputul secolului 20, oamenii carau galeti de apa in bucatarie, o incalzeau si apoi umpleau cada cu ea. Pana in ziua de azi, imbaiatul a devenit un obicei tot mai intim si mai eficient. Dusurile si baile reduc stresul, diminueaza simptomele racelii gratie aburilor, relaxeaza muschii si contribuie la un somn mai bun.